Home » D:News » Mesaje şi simboluri ciudate, vizibile doar în imaginile Google Maps (GALERIE FOTO)

Mesaje şi simboluri ciudate, vizibile doar în imaginile Google Maps (GALERIE FOTO)

Publicat: 28.02.2014
Fenomene naturale ciudate, iluzii optice, dar şi mesaje bizare scrise de oameni, toate acestea sunt vizibile de la mare înălţime. Google Maps ne arată imagini pe care altfel nu am putea să le observăm, deşi se află chiar sub nasul nostru.

Iată câteva din imaginile surprinse de Google Maps, care ne amuză sau ne dau de gândit. Multe din ele fac deliciul adepţilor teoriei conspiraţiei, care se gândesc la mesaje secrete sau chiar la implicarea extratereştrilor.

1. O clădire din Okinawa, Japonia, seamănă foarte mult cu simbolul lăsat de celebrul Batman pe acoperişuri.

2. „Gardianul Badlands” din Walsh, Alberta, Canada, pare să semene cu o faţă umană, deşi este de fapt o formă de relief.

3. Un mesaj religios a fost scris de locuitorii din Boise National Forest, Idaho, dar este vizibil numai din spaţiu.

4. Logo-ul Coca-Cola apare sculptat în solul nisipos din Arica, Chile.

5. La fel şi emblema Mozilla Firefox, realizată într-un lan de porumb din Dayton, Oregon.

6. Mai ciudat este acest desen, care seamănă cu un om-pisică uriaş, din Huara, Chile.

7.  Acest model este cu siguranţă unul din cele mai impresionante. Chitara care se vede de la mare înălţime a fost realizată de fermierul argentinian Pedro Martin Ureta, care a plantat în această formă 7.000 de chiparoşi în amintirea soţiei sale.

Sursa: Daily Mail
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase